Povești reale despre speranță, încredere și grija pe care o purtăm fiecărui om.
Ligia Trifu
Mulțumesc, d nului dr Dimitriu Vladimir și echipei de la chirurgie pentru implicarea in rezolvarea problemei de sănătate pe care o am.
Marinica Pintilie
Soțul meu a fost operat de cancer de rect inferior acum o lună, la Spitalul Clinic Colțea de către D-l Doctor Grama Florin, un medic de excepție, care își face meseria cu profesionalism. După operație a fost îngrijit la ATI de o echipa minunată, atentă la toate nevoile lui, cum rar întâlnești.
Plesa Mihaela
În data de 10.02.2025 m-am internat la spitalul Coltea pentru o operație de hernie ombilicala cu diastaza abdominală medicul meu curant a fost domnul doctor Grama Florin un om extraordinar. Ce vreau sa precizez este ca am fost plăcut surprinsă de toată experiența.
Adriana Stinga
Am avut o experiență foarte bună în cadrul acestui spital, unde am întâlnit profesionalism și respect față de pacient. Doresc să mulțumesc în special dnei doctor DRAGA MARIA MANDI, un chirurg excepțional, care s-a remarcat prin empatie, răbdare și dedicare.
Dani Cek
Trebuie să le mulțumesc din suflet medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Clinic Colțea din București. Eu mă înclin în fața dumneavoastră! Doctorii nu luptă doar cu boala, ci și cu frica, cu durerea și cu speranța, iar de multe ori, simplul fapt că rămân lângă tine este cel mai puternic tratament!
Raluca Jeppesen
Doresc să aduc un mesaj de mulțumire și recunoștință pentru conducerea spitalului Coltea. Aveți în acest spital medici de excepție și adevărați salvatori de vieți omenești! Medici unici , care au înțeles și au capacitatea fizică și mentală de a-și face meseria cu profesionalism maxim și o cu implicare de excepție! Acest medic este doamna doctor Angela Blajin. Medicul care mi-a salvat viața și pe care nu o voi uita niciodată. Într-o lume în care mulți dintre noi ne facem doar meseria, doamna doctor Blajin își face meseria cu suflet, empatie și dedicare maximă. Foarte profesionistă, a abordat rapid urgența mea medicală fără ezitare. Un simplu mulțumesc este prea puțin… O voi purta pe doamna doctor în suflet pentru totdeauna și îi voi fi recunoscătoare mereu pentru ca mi-a salvat viața. Doamna doctor , sunteți este un adevărat înger pazitor în halat roz.



